Extremele politice în România dintre anii 1918-1944

Datorită faptului că România era un stat democratic care permitea pluripartidismul, au apărut şi partide de extremă politică sau organizaţii politice, în condiţiile unor perioade de criză economic, respectiv 1918-1922 sau 1929-1933.
Apariţia acestor formaţiuni s-a datorat şi influenţei externe din partea ideologiilor: comunistă, fascistă şi nazistă şi de regimurile politice instaurate în URSS, Italia şi Germania.


Extrema dreaptă:


A apărut după 1918 ca o reacţie la situaţia economică şi influenţele comuniste, prima formaţiune mai puternică fiind Liga Apărării Naţional-Creştine(LANC) condusă de A.C.Cuza. A doua organizaţie de acest tip a fost Legiunea Arhanghelului Mihail(Mişcarea Legionară), înfiinţată în 1927 de Corneliu Zelea-Codreanu. Mai târziu, 1930 s-a creat o altă organizaţie cu sprijinul legionarilor denumită Garda de Fier, care a fost desfiinţată în 1933 de către autorităţi. Ca reacţie au asasinat pe primul-ministru I.G.Duca. În 1935, pentru a putea participa la alegeri s-a creat partidul "Totul pentru ţară", sprijinit tot de legionari. Astfel în 1937 au participat la alegeri obţinând aproape 16% din voturi.
Tot în 1935 a apărut alt partid de extremă dreaptă denumit Partidul Naţional Creştin, condus de Octavian Goga. A fost la putere intre anii 1937-1938.
Regimul dictatorial al lui Carol al II-lea din 1938-1940 s-a sprijinit pe formaţiuni de extrema dreaptă, şi a creat chiar un partid nou de dreapta, "Frontul Renaşterii Naţionale", în 1938 ca unic partid al ţării. Mişcarea legionară a fost stopată de Carol al II-lea în urma divergenţelor cu Corneliu Zelea-Codreanu pe care l-a şi asasinat în 1938.
În 1940 Carol al II-lea a abdicat şi la tron a urmat Mihai I(1940-1947), dar de fapt în fruntea statului s-a aflat Generalul Ion Antonescu. Acest regim a fost la fel, unul dictatorial şi în 1940-1941 s-a sprijinit pe mişcarea legionară. Divergenţele dintre Antonescu şi legionari au condus la interzicerea acestei mişcări în 1941, după care Antonescu a condus fără partide politice până la 23 august 1944

Extrema stângă:


Influenţa comunismului din URSS a condus la apariţia extremei stângi şi din Partidul Socialist s-a desprins o grupare care a acceptat ideile şi conducerea Internaţionalei Comuniste de la Moscova, astfel la 8 mai 1921 s-a creat Partidul Comunist din România. Datorită ideologiei sale care se opunea reformelor democratice şi care milita pentru distrugerea statului naţional a fost interzis în 1924. A fost ilegal până în 1944, iar la 23 august 1944, datorită prezenţei trupelor sovietice în România, a fost acceptat la putere, în alianţa Blocul Naţional Democratic format din: Partidul Naţional Liberal, Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Social Democrat şi Partidul Comunist Român.

Comments

0 Responses to "Extremele politice în România dintre anii 1918-1944"

Trimiteți un comentariu

Cine este mai pitipoanca?